Ochelarii se cumpără dintr-un magazin de specialitate, în prezenţa unui optician, pe baza unei reţete. Rolul opticianului este de a recomanda lentilele şi ramele potrivite, conform rețetei. Pentru a fi valabilă, rețeta nu trebuie să fie mai veche de 6 luni (adult) / 3 luni (copii).
Ochelarii „gata montați”, vânduţi la colţ de stradă de către persoanele neautorizate sau, mai nou, în pieţe şi hypermarketuri, oferite la un preţ substanţial mai mic, nu pot fi catalogaţi ca fiind dispozitive medicale. Aceştia nu au fost achiziţionaţi pe baza unei prescripţii, iar consumatorii se pot expune la riscuri atunci când îi folosesc.
Cu toate că la prima probă o astfel de ramă dă impresia că îmbunătăţeşte vederea, senzaţia este doar temporară. Pe termen lung aceşti ochelari pot cauza multe probleme şi nu ajută la corectarea problemelor de vedere.
Folosirea ochelarilor nepotriviţi – cu dioptrii greşite – sau a celor cu aceleaşi dioptrii – ochelarii vânduţi în pieţe pot cauza dureri de cap, ameţeli și presiune la nivelul ochilor. Ei reprezintă o principală cauză în modificarea dioptriilor. Un alt pericol, adesea ignorat, îl reprezintă distanța interpupilară. Folosirea unor ochelari cu distanță interpupilară greşită poate cauza ameţeli, dureri de cap şi mai ales vedere dublă.
Dacă alegerea ramei este o decizie pe care o putem lua în cele mai multe cazuri singuri, pentru alegerea lentilelor de ochelari avem nevoie de ajutorul opticianului; cel mai bun material pentru lentile – cu privire la materialul lentilei, se poate opta pentru sticlă care oferă cea mai bună claritate, însă riscurile de a se sparge sunt mari. Lentilele din plastic sunt rezistente la spargere şi oferă o claritate bună, iar lentilele din policarbonat sunt cele mai rezistente.
Lentilele pe care le alegem trebuie să aibă neapărat stratul antireflex şi cel de protecţie UV.
Regula principală de care trebuie să ţinem cont în alegerea ochelarilor de vedere este consultarea opticianuluispecialist. Acesta va şti ce anume este recomandat şi ce este contraindicat, pe baza reţetei prescrise.
Majoritatea oamenilor petrec mult timp alegând ramele pentru ochelari, pentru că sunt cele care trebuie să fie în concordanță cu forma feței, dar și pentru că opțiunile disponibile sunt numeroase și provocatoare. Mai puțini sunt cei care își dau seama de importanța lentilelor, de posibilitatea de a alege dintr-o gamă largă de materiale care să ofere protecție ochilor (în cazul celor ce lucrează mult în fața dispozitivelor electronice), dar care să le și sporească substanțial acuitatea vizuală și calitatea vieții. Selectarea lentilelor ideale trebuie să țină cont de indicațiile medicului oftalmolog, ale opticianului, dar și de stilul de viață și nevoile fiecărei persoane ce are nevoie de ochelari de vedere.
Lentilele ochelarilor au scopul de a corecta, proteja și îmbunătăți vederea. Acestea sunt opțiunile de lentile:
- Lentilele monofocale simple sunt cele folosite pentru a corecta vederea de aproape sau de la distanță, în funcție de tipul erorii de refracție a ochiului, cum ar fi miopia, hipermetropia și astigmatismul. Fiind cele mai comune și mai utilizate, aceste lentile sunt personalizate, pentru a se potrivi exact fiecărei persoane, uneori, având valori diferite pentru fiecare ochi (pentru că ochii nu sunt simetrici și nu evoluează la fel).
- Lentilele bifocale și lentilele progresive sunt făcute pentru a corecta vederea persoanelor care suferă de presbiopie. Cele bifocale permit o vedere clară atât de aproape, cât și de la distanță, în timp ce lentilele progresive corectează vederea la toate distanțele.
- Lentilele care oferă protecție pentru lucrul la computer protejează ochii de lumina albastră a ecranelor digitale și pot ajuta vederea atunci când se trece de la un dispozitiv la altul (de exemplu, de la computer sau laptop la telefon sau invers).
- Lentilele destinate corectării vederii au proprietăți suplimentare speciale, care susțin vederea, protejează și ajută ochii. Astfel, există lentile fotocromatice, sensibile la lumină, care se adaptează la diferite grade de luminozitate și filtrează razele UV, și lentilele antireflex, care apără ochii de luminile puternice, mai ales noaptea, fiind excelente pentru persoanele care conduc sau pentru cele care petrec mult timp în aer liber. Lor li se adaugă lentilele de protecție împotriva luminii albastre, care vine de la soare, televizoare, ecrane de computer și telefoane mobile, și lentilele de protecție UV, care blochează razele ultraviolete.
- O altă categorie de lentile sunt cele cu tratamente de protecţie. Astfel, există lentile anti-zgârieturi, care ajută ochelarii să reziste mai mult și să mențină o vedere clară, lentile anti-pete, care împiedică petele și amprentele să rămână pe acestea, lentile antipraf și hidrofobe, care fac ca apa să alunece fără urme și lentile anticeață, care nu se aburesc.
- Unele persoane au nevoie de lentile anti-aburire, pentru a corecta viciile de refracție de care suferă. Acestea, deseori incomode și grele, pot fi înlocuite cu lentile speciale, subțiri și ușoare, oferind același rezultat, dar fiind confortabile și ușor de purtat.
Toate aceste calități ale lentilelor pot fi combinate astfel încât să se potrivească perfect nevoilor celui ce le poartă și să ofere suportul necesar pentru o vedere clară, în orice condiții.
Lentile antireflex
La volan, ești expus la diferite surse de lumină atât ziua, cât și noaptea. Razele puternice ale soarelui, farurile mașinilor care se apropie, lumina difuză a corpurilor de iluminat stradal și reflexiile pe ochelari sau pe parbriz sunt factori care influențează negativ vederea. Acestea sunt probleme cu care se confruntă inclusiv persoanele care au o vedere bună.
De aceea, este bine ca șoferii care conduc frecvent la asfințit sau noaptea să poarte ochelari cu lentile antireflex. Acestea blochează reflexia luminii pe suprafața lor și oferă o imagine mai clară. Oboseala vizuală și vederea neclară sunt diminuate, iar atenția la drum este sporită.
Lentile cu filtre de polarizare
Lentilele cu filtre de polarizare pentru mai mult contrast și mai puțină strălucire orbitoare pot oferi un nivel suplimentar de siguranță la volan. Lumina reflectată este condusă într-o direcție specifică și cauzează strălucire supărătoare. Polarizarea filtrează lumina și reduce reflexiile periculoase (cauzate de drumurile umede, zăpadă sau lumina soarelui) care sunt oglindite pe obiectele din metal sau sticlă. Cu ajutorul acestor filtre, vei reuși să observi, din timp și mai clar, mașinile care vin din sens opus, indiferent de nivelul de vizibilitate. Lentilele cu filtre de polarizare contribuie la diminuarea oboselii la volan și la creșterea siguranței pe drumurile publice.
Lentile colorate
Pentru o experiență la volan mai plăcută, poți alege ochelari cu lentile colorate, însă este important să ceri sfatul specialiștilor, deoarece anumite nuanțe nu sunt potrivite pentru condus. De pildă, lentilele cu o nuanță mai închisă de 90% sunt prea întunecate pentru a conduce în siguranță. De asemenea, există posibilitatea ca lentilele fotosensibile să nu se închidă la culoare suficient, întrucât parbrizul deja blochează o mare parte a razelor ultraviolete care declanșează întunecarea lor. În schimb, șoferii pot întreba de lentilele fotocromatice pentru condus. În general, nuanțele de maro și gri sunt ideale pentru lentilele folosite în timpul șofatului. Acestea ajută la identificarea semnalelor luminoase din trafic în câteva milisecunde, îmbunătățind timpii de reacție.
Lentile cu protecție împotriva murdăriei
Aerul condiționat din mașină și praful pot cauza uscarea și iritarea ochilor. Ramele mai mari cu lentile speciale pentru condus îți vor oferi nu doar un câmp vizual mai bun, dar și o protecție suplimentară pentru ochi. Este recomandat ca lentilele să fie durabile, rezistente la zgârieturi și capabile să respingă factorii de mediu care pot afecta vizibilitatea (murdărie, praf, apă). Lentilele murdare sporesc disconfortul cauzat de sursele de lumină și afectează atenția și concentrarea.
Lentile progresive sau multifocale
Un studiu realizat în 2018 arată că aproximativ 40% dintre români au nevoie de lentile progresive, mai ales după vârsta de 40 de ani. Acestea permit persoanelor cu prezbiopie să vadă clar atât de la distanță, cât și de aproape, cu o singură pereche de ochelari. Pentru că la volan ai nevoie să te uiți în oglinzile
retrovizoare, dar și în bordul mașinii sau în depărtare, pentru a putea schimba în siguranță direcția de mers și pentru a fi conștient de prezența mașinilor care vin din sens opus, lentilele progresive sunt indicate pentru o astfel de activitate.
Lentile pentru condus ziua și pe timp de noapte
Multe persoane au probleme cu vederea când conduc pe timp de noapte sau la asfințit. De aceea, lentilele alese trebuie optimizate pentru condiții de lumină în schimbare. Pupila se dilată și se contractă în funcție de intensitatea luminii. Noaptea se va dilata, ca răspuns la luminozitatea redusă și vei avea nevoie de ochelari de vedere pentru condus în această perioadă. Cu ajutorul unor echipamente speciale, care pot recrea vederea în timpul nopții, medicii oftalmologi sau optometriștii pot prescrie perechea de ochelari potrivită pentru o vedere mai clară și o percepție îmbunătățită a culorilor pe timp de noapte.
Atenția în trafic este esențială pentru a preîntâmpina incidentele neplăcute. Când te afli la volan, ochii sunt supuși unei presiuni puternice, pentru că trebuie să facă față mai multor provocări.
Lumina prea puternică, întunericul, condițiile meteo nefavorabile (ceață, ploaie), numeroasele indicatoare rutiere, precum și ceilalți participanți la trafic sunt factori care influențează nivelul de concentrare a unui șofer. Ochii obosesc și atenția la drum scade. Însă, cu ajutorul ochelarilor potriviți pentru condus, șofatul poate fi mai ușor și mai sigur, pentru că aceștia contribuie la diminuarea presiunii oculare și optimizarea zonei vizuale.
De aceea, este necesar să ai parte de un consult oftalmologic cel puțin o dată la doi ani, chiar dacă nu ai probleme de vedere evidente. Astfel, specialiștii pot efectua testele necesare pentru a recomanda cele mai bune lentile pentru condus. În plus, controalele regulate ajută la depistarea din timp a presbiopiei, o afecțiune în care cristalinul își pierde flexibilitatea și focalizarea asupra obiectelor din apropiere devine dificilă.
Pentru că vederea la volan este influențată de numeroși factori, este important ca ochelarii de vedere să îndeplinească mai multe cerințe, atât în privința lentilelor, cât și a ramelor.
Semne care îți indică faptul că cel mic are nevoie de ochelari
Problemele de vedere care nu sunt detectate la timp pot avea un impact semnificativ asupra performanței copilului și modului în care socializează sau deprinde abilități esențiale, precum cititul și scrisul. Din acest motiv, este necesar să știi cum recunoști primele semnale care îți pot indica faptul că cel mic ar avea nevoie de ochelari de vedere. Iată câteva dintre aceste semne:
- Uitatul cruciș, care poate indica o problemă asupra modului în care ochii se focalizează asupra unei imagini; astfel, uitatul cruciș îl ajută pe copil să vadă mai clar un obiect sau o imagine;
- Înclinatul capului sau acoperirea unui ochi, ceea ce înseamnă că cel mic încearcă să ajusteze unghiul de vedere, pentru a reuși să mărească nivelul de claritate; acest lucru poate indica faptul că cel mic are ambliopie sau „ochi leneș”, o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor;
- Uitatul de aproape la televizor, precum și cititul de aproape al unei cărți, fapt care poate indica miopia la copii;
- Frecarea excesivă a ochilor, care poate însemna că cel mic are ochii obosiți sau chiar o conjunctivită alergică;
- Dureri de cap sau de ochi, care apar, de regulă, spre finalul zilei, semn care poate indica un efort suplimentar al ochilor, cu scopul de a mări nivelul de focalizare;
- Dificultăți de concentrare la școală și la rezolvarea temelor pentru acasă.
Toate aceste semne necesită un control oftalmologic, pentru a vedea cât de serioasă este problema de vedere și cum poate fi corectată. În plus, copiii ar trebui să meargă la un consult oftalmologic în mod regulat, măcar o dată pe an, pentru a putea ține sub control toate schimbările de vedere care au loc în perioada de creștere. Cu cât probleme de vedere sunt identificate mai repede, cu atât cresc șansele ca acestea să fie corectate la timp și să nu afecteze buna dezvoltare a copiilor.
Cum alegi ramele și lentilele pentru copii
Câteva sfaturi utile:
- Respectă indicațiile aflate pe prescripția medicală pentru ochelari, înainte de a alege lentilele și ramele potrivite – dacă este nevoie de lentile puternice, care sunt destul de groase, atunci evită ramele mari și optează pentru unele mai mici și mai discrete;
- Alege un model atractiv – unii copii nu se simt confortabil cu purtarea ochelarilor de vedere, așa că este important să îl lași pe cel mic să aleagă ramele care îi plac cel mai mult. Totodată, îl poți încuraja pe copil să aleagă lentile fotocromatice, care se închid la culoare la lumina soarelui, astfel încât să lase impresia că poartă ochelari de soare;
- Plastic sau metal – chiar dacă înainte, ochelarii de vedere din plastic erau considerați o alegere mai bună pentru copii, în prezent, poți găsi modele care au rame din metal, cu inserții din plastic. Cere părerea medicului oftalmolog, pentru a vedea ce tip de metal este potrivit pentru copilul tău. În plus, alege materiale hipoalergenice. De exemplu, unele persoane pot fi alergice la ramele din metal care conțin nichel;
- Ține cont de puntea nazală – copiii nu au nasul complet dezvoltat, așa că este important ca ochelarii să nu cadă de pe față; din fericire, noile modele de rame au punte nazală ajustabilă, astfel că ochelarii vor sta bine chiar și pe un nas mai mic;
- Alege ochelari cu șnur – în cazul în care crezi că există riscul ca cel mic să scape ochelarii și să îi spargă.
Alege materialul potrivit pentru lentile – în cazul copiilor, lentilele ar trebui să fie confecționate din policarbonat sau Trivex, materiale care au o rezistență crescută la impact și zgârieturi. În plus, sunt mai ușoare decât lentilele clasice din plastic, ceea ce înseamnă că ochelarii de vedere vor fi mai confortabili. Mai mult decât atât, lentilele din policarbonat sunt sigure și atunci când cel mic se joacă sau face sport.
Rama ochelarilor de vedere trebuie să respecte o serie de reguli. Aceasta trebuie să corespundă cu recomandările medicului oftalmolog sau ale optometristului şi să îndeplinească anumite criterii: materialul ramei – dacă specialistul ne recomandă să purtăm ochelarii permanent, trebuie luat în considerare faptul că un model mare va deveni inconfortabil după câteva ore de folosire. Putem alege între rame din metal (rezistente dar robuste), rame din plastic (uşoare, dar sensibile) sau titan (uşoare şi flexibile) sau Ultem (flexibile şi rezistente); poziţia ramei pe nas – ramele pot fi de 2 tipuri – cu şa nazală sau cu perniţe. Perniţele pot fi ajustate pentru o mai bună poziţionare a ochelarilor, însă pot lăsa urme pe pielea din jurul nasului, iar cele cu şa nazală nu pot fi ajustate. Dacă ochelarii nu sunt destinaţi cititului, lentila trebuie să fie suficient de mare, astfel încât să ofere un câmp vizual cât mai cuprinzător; forma feţei – când vine vorba de alegerea ochelarilor de vedere în funcţie de forma feţei, se recomandă o formă a lentilei opuse formei feţei. Pentru faţa rotundă, ramele pătrate sunt cele mai potrivite, iar pentru faţa pătrată, se potrivesc ramele rotunde. Persoanelor cu faţa ovală li se potriveşte, în principiu, orice tip de ramă.